Bijuteriile noastre, mai mult sau mai puțin locuite..
Îmi place să mă uit, mergând pe stradă, după frumusețile de lângă noi. Mi-am propus ca din când în când, să vi le și arăt, însuflețindu-le nițel.
Și iată „Miercurea fără cuvinte” de la Carmen a poposit la Zina. Deci mai nou la ea, puteți posta fotografii, toți cei ce vreți.
Sursa foto și foto reprezentativă: arhiva personală.
Toate articolele publicate pe acest site sunt proprietate intelectuală și este interzisă preluarea integrală sau parțială a textelor, dar și a fotografiilor.
Tot conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa parțială sau totală este interzisă fără acordul meu expres.
“©Copyright 2019-2020 – Toate drepturile rezervate”
cu Ina hai_hui 
Ne-ai dus intr-un alt secol…pare ca în „Frumoasa din pădurea adormita” – așteapta sa vină prințul…
Zi frumoasă, Ina!🥰
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E trist, dar nu știu de mai pot aștepta „frumoasele”, trecute. 😟
O zi buna, Ana! 😘❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îmi place să privesc case şi clădiri vechi. E trist când sunt lăsate-n paragină. Dar îmi place să-mi imaginez oamenii care-au trăit acolo, cu tot cu poveştile lor.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Exact! Cred că dacă zidurile ar vorbi oamenii ar învăța și să asculte… Mulțam. 😘❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce idee frumoasă ai avut Ina, cu arhitectura! 😘
Happy WW!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am ajuns sa traim în „A treia zi” ! 🙂 😀 )))
„În aceeaşi zi, au venit câţiva farisei şi I-au zis: „Pleacă şi du-Te de aici, căci Irod vrea să Te omoare.”
„Duceţi-vă”, le-a răspuns El, „şi spuneţi vulpii aceleia: Iată că scot dracii şi săvârşesc vindecări astăzi şi mâine, iar a treia zi voi isprăvi.
Dar trebuie să umblu astăzi, mâine şi poimâine, fiindcă nu se poate ca un proroc să piară afară din Ierusalim.
Ierusalime , Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine; de câte ori am vrut să strâng pe fiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut!
Iată că vi se va lăsa casa pustie, dar vă spun că nu Mă veţi mai vedea până veţi zice: ‘Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!’”
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Trăim și noi și clădirile noastre vremuri grele.
O zi buna, Iosif!
ApreciazăApreciază
Foarte buna idee, poate cineva va dori sa resusciteze aceste cladiri pline de personalitate…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Chiar au personalitate. Sunt unele chiar clădiri de patrimoniu, dar parca n-ar conta.
O zi buna!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Un ochi se bucură, altul plânge…O zi frumoasă, Ina! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Știu senzația.
O zi buna, Roxi!
ApreciazăApreciază
Eu cred că n-ar fi meritat să fie lăsate pustii. Evident că o restaurare costă foarte mult, aproape că nu merită efortul. Totuși, după aspectul și unicitatea lor arhitecturală, se puteau face eforturi pentru a fi măcar conservate..
Clădirile sunt ca oamenii – frumoase și neclintite, până ce timpul le despoaie de mândria lor..
Happy WW, Ina.!!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ai dreptate Stef. Daca te uiți la alti vezi clădirile vechi, majestuoase, puse în valoare. La noi parca au rămas că niște stafii. Ne mai bucuram puțin de ele și așa.
O Miercuri frumoasa sa ai!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Chiar daca suna dur, timpul cred ca nu mai suporta prostia omeneasca!
Daca iti lasi istoria sa se prabuseasca, e ca si cum iti tai radacinile. Poate exagerez, dar…
Happy WW, draga Ina! Si sper sa vina si un timp al trezirii!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu exagerezi deloc, dar ăștia sunteM. Nu ne mai trezim niciodată..
O zi buna, Suzana! Sa vina vremuri mai prietenoase macar cu clădirile frumoase. ❤️
ApreciazăApreciază
Trebuie pastrate cu grija aceste cladiri vechi… Unele pot fi monumente istorice…. Fara primari care vor sa faca nu se rezolva nimic din pacate… Happy WW! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ar trebui statu’ să găsească o metoda de ajutor. Nu au proprietarii bani. Cei mai mulți au primit de curând aceste case, devastate deja. Iar ei sunt bătrâni, cu sau fara venituri decente. Complicat!
O zi buna, Cristi! 🙂
ApreciazăApreciază
Pe unde sînt…? Mă fascinează toate și, dacă se poate și pot, intru în toate… Cîte povești nescrise…!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Diverse locuri, diversitate in spațiu și timp. Prima e in Herculane, celelalte prin Oltenia, din drumuri. 😟
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu știu de ce m-am gîndit la Oltenia, știu și eu două acolo, din care pe un conac sau han (fost, firește) l-am vizitat și pozat și eu…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aștept să le posezi. Hai poate te inspir. 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Chiar o sa le caut, sa le iau de pe fb, sigur 🙂
ApreciazăApreciază
Timpul cred că a avut el răbdare, oamenii sunt cei care n-au avut preocupare…
Happy WW, dragă Ina!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cam – ai dreptate! Nu mai avem timp să recuperăm istoria și-o pierdem..
O zi buna, Zina! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, e tristețe. e amărăciune când le vezi așa, odată au fost și ele în picioare!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Odată au fost falnice și impresionante și frumoase foc. 😟
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce păcat că sunt frumuseți trecătoare, pe care generațiile viitoare nu le vor mai apuca. Rămân doar fotografiile, prin care ne transportăm gândurile în trecutul atât de bogat, dar atât de efemer. Mulțumiri și urări pentru o zi minunată, Ina!
ApreciazăApreciază
Poza 1 si 2… Visam ceva foarte semnificativ cand eram pre-adolescent.. Se facea ca eram intr-un astfel de conac, intr-o camera intunecata, inconjurat de carti, o biblioteza imensa, mobila grea… insa ce ma ingrozea era PREZENTA pe care o simteam …stiam ca e acolo , insa nu am aflat niciodata ce era . Cand ma uitam pe geam vedeam doi copaci imensi, aconacul fiind pe marginea unei prapastii si vedeam in zare o intindere imensa de apa.. Azi, am ajuns sa visez cu ochii deschisi la un astfel de loc, dupa o anumita varsta… Romania are MULTE atfel de locuri.. unul va fi al meu 🙂 sper
ApreciazăApreciază
Cât m-ai întristat! Casele ălea cer ajutor, dar nu-l vor primi vreodată.🙁
ApreciazăApreciază
Ce minuni arhitectonice au fost unele! Ce trist ca sunt lasate sa se prabuseasca… Imi plac foarte mult aceste cladiri vechi, si mereu imi imaginez – trecand pe langa ele – cum au fost oamenii care le-au locuit, ce drame si fericiri au trait. 🙂
Zile senine iti doresc, cu drag!
In absenta, am incercat sa las un semn pe blogul tau, dar nu am reusit de pe mobil (mai sunt cateva bloguri pe care nu le-am putut accesa de pe telefon).
ApreciazăApreciază