Ne cunoaştem
Ne cunoaştem,
Ne-am întâlnit într-o zi
Pe pământ,
Eu mergeam pe o parte a lui
Tu pe cealaltă.
Tu erai aşa şi pe dincolo,
O, erai ca toate femeile,
Uite că ţi-am reţinut
Chipul.
Eu m-am emoţionat
Şi ţi-am spus ceva cu mâna pe inimă,
Dar n-ai avut cum să m-auzi.
Pentru că între noi treceau întruna maşini
Şi ape şi mai ales munţi,
Şi tot globul.
M-ai privit în ochi
Dar ce să vezi?
În emisfera mea
Tocmai se făcuse noapte.
Ai întins mâna: ai dat de un nor.
Eu am cuprins de umeri o frunză.
Grabă
Ah, cum sunt femeile grăbite, imprudente,
Ai uitat un gând în gândul meu,
Nu pot să dorm, mă perpelesc pe el,
Şi mă înţeapă.
Deschid ochii şi dau de luna albicioasă,
Asta era!
Asta erai — luna, o lună!
Ce distanţă până acolo şi ce mult timp…
Sursa foto reprezentativă: Lina Kivaka – Pexels.com
Ne cunoastem si nu ne cunoastem, ramane intotdeauna un strop de mister, care la urma urmei e bun – material poetic. Multumesc pentru versuri! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu plăcere, Ana! Un strop de mister și-o lume ntreaga între noi: ăștia sunteM. Mulțumesc și eu! 😘❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Parcă apare soarele, atunci când ne răsfeți cu versuri soresciene. Mulțumesc cu căldură și îți doresc o zi din cele mai frumoase, Ina! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc mult, Petru! Sa fie soare, sa fie și Sorescu! 🙂 O zi caldă sa ai!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Versuri pline de trăiri cosmice și enigme.🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mă bucur că-ți plac. Tot Sorescu i de vină. 🙂 Zi frumoasa sa ai!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Zi minunată, Ina!🤗
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Foarte bune alegerile, Ina! Mulţumim!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mă bucur că le apreciezi, Potecuță. Mulțumesc și eu! 😘❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
❤❤❤❤ pentru amândoi, și pentru tine, și pentru poet 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, Issa! Ești o drăguță! Sa ai o zi cu multa iubire! 😘❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
*globul? în prima poezie
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Corectat. Mulțumesc! 🙂
ApreciazăApreciază
Potrivite versuri intr-o zi de Dragobete. Sigur! Sunt potrivite in toate zilele poeziile lui, dar am vrut sa „punctez” ziua. 😊
Imi plac tare mult versurile lui, care sunt (sau imi par doar mie) usor ironice, uneori fanteziste dar cat de usor le pot simti profunzimea!
Multumesc, Ina. Zile pline de iubire iti doresc! ❤️ 😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Si cu gândul la Dragobete le-am postat. E și puțin sarcasm, este și profund, este și simplu. Sunt atâtea de spus despre Sorescu. In mod clar transmit. Mulțumesc frumos! O zi buna! 😘❤️
ApreciazăApreciază
❤️ Multumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu plăcere! Mulțumesc și eu de trecere, Nima! 😘❤️
ApreciazăApreciază
Simpatică pisică! Și deosebită poezie!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc frumos! Pisica e din Pexels.com. Poezia lui Sorescu este deosebita. 🙂 Seara buna!
ApreciazăApreciat de 1 persoană