Familionul
Și mama, ne spunea printre altele, când mai crescuserăm, că are ceva origini turcești, căci numele ei de domnișoară e o raritate – Euna, iar profesorul ei de istorie era intrigat de el, atrăgându-i atenția. Mama n-a fost niciodată curioasă sau o fi fost și eu nu știu, dar măritandu-se era o ”Sivu”, așa ca avem destule ”origini” de desțelenit. La Turu, în lunca Dunarii, nimic nu părea ciudat.
Și uite cum mama frumoasă ca o tătăroaica, cu ochii mari si veselă, deschisă, plină de bunătate și dărnicie ajunse în ograda „babii”, că așa i fu’ vrerea. Tata – un copil mare, ce nu realiza ce i se ‘ntâmplă, se trezi legat fedeleș că așa vru’ mamaia.
Și hodoronc tronc, noi copii. Și mama îi mai reproșa calmă, uneori tatei, ‘mai știi cand ai vrut să-mi dai copilul familiei…‘ (nu știu care – o familie vecină, fără copii), care, mai în glumă, mai în serios auzindu-l cum se lamentează că are a doua fată, a zis răspicat că o vor ei. Și mama ca o cloșca a pitit ”odorul” sub propriile pene și s-a luat la trântă cu tot ce-i stătea în cale, ca să-l apere, vorba ceea: ”n-ai nici tu, nici împaratul,/ bani să-mi cumpere băiatul/ pleacă-n sat, că-i mare satul/ pleacă! pleacă! și-a plecat.” – V. Carianopol, parcă. (Poezia o stiu de la NEla. Ea în generală, avea o clasa model sau cum s-o fi zicând atunci și l-au avut invitat pe poet. Era o serbare cu părinții și nu-mi amintesc cum am aterizat și eu atunci, acolo și nu-mi amintesc să fi fost și un părinte de-al nostru. Era un amestec protocolar de buchete de flori, de plecăciuni, amestecat cu puțin politic, dar multă poezie într-o atmosferă caldă.) Eu sunt cu trei ani mai mare ca NEla și cu patru la ”carte”. Și NEla e raza mea de soare. A tuturor, de fapt.
În fine, două copile măricele, impresionate și impresionabile, așa am trecut prin copilărie.
Cu mamaia, pe post de zbir, în zilele de vară, când dormitam de căldură, la umbra boltei de vița de vie sau ne fațaiam de la o curte la alta, spre ceilalti bunici. Totul era dilatat în funcție de imaginația noastră atunci. Peste toate însă era și mama pe post de zână bună sau zâna rea, cum trebuia: ba să ne alinte, oblojească, ba să ne pună la punct când greșeam sau ne obrăzniceam. Na!, ăștia erau stâlpii casei în care am crescut.

Tata nu era stâlp, mai degrabă era copil mai mare, mai deștept, mai revoltat, mai obraznic. El reușea chiar iritând ”stâlpii”, să facă ce voia, adică uneori să bea, să o necăjească pe mama pâna la lacrimi: ‘‘bine, iar ai baut??, ” cine iooo??” ”tu, cine!”, ”mai pardon, io nu-s beat! am băut io?”, ”atunci cine?”, ”liniște, că mă duc să mă culc’‘, îl auzeai, încercând să se descalțe, repede ținându-se de tocul usii, ca de obicei, încercând să scape de tirul mamei. Uneori aceasta renunța, alteori nu. Noi (mai mult eu, că NEla era prea mică) ne faceam mici auzind dialogul. Și acum, om în toată firea, mă ascund când aud certuri sau intrebari, vorbe grele spuse tare. Mai că ma apucă plânsul.

Și n-am terminat copilaria să știti. Încă copilaresc!
Sursa foto reprezentativă: Pexels.com
Sursa foto arhiva personală.
Toate articolele publicate pe acest site sunt proprietate intelectuala și este interzisă preluarea integrală sau parțială a textelor, dar si a fotografiilor.
Tot conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa parțială sau totală este interzisă fără acordul meu expres.
“©Copyright 2019-2021 – Toate drepturile rezervate”
Citesc cu sufletul poveştile astea ale tale şi greu mă desprind de ele! Sunt minunate!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Multumesc mult!! Ai un suflet mare, caci am multe pove din spate… 🙂 Numai bine!
ApreciazăApreciază
Minunate povesti de viata. Iti multumesc pentru faptul ca-ti impartasesti amintirile aici, cu ni
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Multumesc frumos, eu. Incerc sa nu uit si sa nu le pierd (amintirile). Numai bine! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Oare, se pot uita anumite amintiri ? Eu cred ca mereu exista un colt in care sunt asezate la conservat toate trairile noastre. Si intr-un moment, un clopotel, o adiere de vant, le readuce la lumina. O zi minunata Ina !!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Doamne ajuta! sa nu uit nimic, dar mai stii?… Drept e, ca incercand sa-mi reamintesc cate ceva, vin bulucite amintirile. 🙂 Multam la fel…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Coșbuc e cel cu poezia”A venit un lup din crâng”😃. Amintiri superbe,cu bunica din partea mamei am crescut și noi,nici cealaltă nu era foarte departe,dar aceea era”bunica de vacanță”.Ce frumoase copilării am avut.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multimesc mult! Copilăria e oricum o stare de spirit a extazului. Am avut copilării frumoase, ai dreptate. 🙂
ApreciazăApreciază
Ai o memorie formidabila. Si este deosebit modul cum le asterni aici.
Si iti multumesc ca ne faci partasi la aceste trairi!
Zile frumoase sa ai!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Eu multumesc iar, ca sunteti cititorii mei. Si ca apreciati… 🙂 Ma bucur ca am cu cine imparti. Numai bine!
ApreciazăApreciază
Ca povestile la gura sobei: imi merg direct la suflet!
Amintirile tale imi aduc valuri-valuri de amintiri! As vrea sa le astern, dar nu pot fi atat de „dulce” cum esti tu, si-ar parea mai mult ca o „dare de seama”. 🙂
Sper ca stii deja: citesc pe nerasuflate paginile tale cu amintiri! De-ar fi scrise intr-un jurnal pe care l-ai lasat pe masa nu l-as deschide, dar asa… savurez aceste randuri-amintiri-trairi. 🙂
Zile senine iti doresc!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Multumesc mult ca vii in ”vizita”, ca-ti si place deja imi gadila orgoliu. Cum ziceam, eu nu vreau sa scriu romane, ci scriu in joaca., de drag, de dor… Deci n-am pretentii mari. Mai am multe de povestit, deci iti trebuie rabdare cu mine. 😛
Dar te incurajez sa-ti scrii si tu amintirile.. Te provoc chiar si vedem noi cum par.
Eu la randu-mi am fost sustinuta asa ca-mi veni randu’..
Multumesc pentru toate cele scrise mai sus. Numai bine!! 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Frumoase povești depeni !
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Multumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Era des intalnit obiceiul de a da ,,de suflet” un copil pe vremea cand familiile erau foarte numeroase.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Erau vremuri grele si multi copii intr-o familie. De aceea, sa-i fie bine unui copil, macar el sa scape. 🙂 Greu de inteles, azi. Numai bine.
ApreciazăApreciază
Eu nu il pot intelege, dar nici nu cunosc acele vremuri.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am revenit ca să citesc ce mai e pe-aici. Azi ar fi fost ziua tatălui meu și sunt atât de singură încât nu am cui să-i dau pomană pentru sufletul lui. Cred că e vina mea. Și a pandemiei.
Darr… Versurile sunt ale lui Coșbuc și ardeleanca de mine le-a recunoscut. Și-uite-așa supăr lumea cu criticile mele bineintenționate. 😦
Un gând bun pentru tatăl tău și pentru mama ta. Pupici Nelei și ție.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mă bucură nespus de mult că ai mai poposit la mine. Nimic nu mă supără, poți corecta, o sa verific și corectez duminică, cred, când o să am timp..
Altfel, Dumnezeu să-l odihnească și să-l ierte! pe tatăl tău. Eu zic că primesc cumva gândurile și rugile noastre, ei știu.. Pandemia asta e păcătoasă, mai bine sa stam îndepărtați, cat se poate. Nu te necăji, fii puternica și curajoasa! Te mbratisez cu drag! Mulțumesc frumos pentru toate gândurile bune, dar și pentru rânduri.🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană