Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe

Tata..

Mi-e drag tata și mi-e și dor.

Azi îl gândesc și vreau să vă povestesc mici „steluțe” cu și despre tata din copilarie.

Îmi amintesc cu drag de cartofii pregătiți de tata. Și nu știu de ce ăsta-i primul lucru ce-mi vine în minte acum.. (de foame??!, cine știe.. 🙄) Se întâmpla doar dacă mama nu era acasă și noi rămâneam singure cu el. Făcea cea mai bună mâncare de cartofi. Avea un alt gust decât a mamei, punea foi de dafin sau alte condimente, altă stare, alt suflet. (Nu vi s-a întâmplat să recunoașteți bucătarul după gust?? 😁) Din când în când ne făcea și cartofi prăjiți tăiați pai. Ceva uniform și perfect. Mă întreb acum dacă nu se juca cu noi.

Nu exista primăvară – Paște, să nu roșim împreună, ouă cu model de pătrunjel, spre exasperarea mamei. Nu era vorba doar de dezastrul din bucătărie, ci mai ales de atacul la ciorapii ei de mătase. Era destul greu să găsești acei ciorapi atunci. Scufundam oul în vopsea, numai după ce-i punea câteva frunze de verdeață și apoi îl lega fedeleș într-un ciorap de damă transparent. Ce bucurie! Ce culori! Ce pictori!

Și tot în primăvară ne făcea tata și numai el, flori de salcâm prăjite. Noi, copii, eu și Nela le culegeam, tata le dădea prin compozitia de clătite și le așeza în tigaie până deveneau crocante. Și clătitele ni le învârtea cu foc în tigaia buclucașă. Erau subțiri și rotunde și zburau in aer ca și colosul fustelor fetelor în vânt. Ce desfătare, ce dezmăț! Nu trebuia să vezi atunci bucătăria. Ai fi zis că a nins și nu numai.

Ne pupa în fiecare dimineață, după ce se dădea cu spuma de ras. Era o oferta deschisa: Cine mai vrea să mă pupe?? Erau zâmbete și râsete, chirăituri și din când în când cineva fugea și se ferea de albul înflorit pe fața tatii.

Tata, pe alee..

Ne ajuta la lecții. Ceva mate și fizică, întotdeauna. Câteodată venea pilit acasă sau bine_dispus ar spune tata. Nu era greu să știi că nu se puteau rezolva problemele. Dimpotriva, parcă se înmulțeau. Căci mama îl trezea cu noaptea în cap, în zori de zi: Hai că nu se duce fata la școală așa, cu lecțiile nefăcute. Șiiui, amețit, cărăuiiii, obosit, șifonat îi făcea lui Nela problemele grele de mate.

Tot Nelei, care nu era prea îndemânatică la „Lucru manual” i-a terminat de cusut tata, un mileu cu muște, căci trebuia predat în ziua urmatoare. Era o tombolă cu obiecte la școală, nu se putea să nu participi. Mama era la serviciu, iar tata a fost salvatorul. Știa tata cu acul. Învățase în tinerețe să coase un nasture sau o șosetă. Era așa haios cu acul în mână că ai fi zis că înainte să le coase (muștele) le prindea și le înțepa cu acul. Zâmbesc larg!

Ne făcea cu cremă încălțările, tuturor și acestea așteptau cuminți la ușă, dimineața, parcă erau dresate. Uneori mai și bocănea tata să ne repare niște tocuri, niste plachiuri. Era tot o joacă. Ne explica, ne lipeam cu pernandez sau cum s-o numi (precis greșesc), împrăștiam cuișoarele, pierdeam perechea pantofului.

Eii, dar cum să nu ne sărbătorim. Îmi amintesc că primea de ziua sa, de la noi, piticuțele și mama, un șorț de bucătărie cu tot cu soluție de spălat vase (o raritate, atunci – precis o aprecia 😁) și o sticlă de șampanie, de fapt era un vin spumant. Indiferent de motivul sarbatoririi era multă veselie.

De lăsatul secului ne pregătea ”surprizele” fiecărui an: ne punea monezi în mălai și trebuia să le găsim, să le prindem cu limba. Era o farfurie și noi amândouă disperate dupa bănuți. Să ne fi văzut când respiram mălai sau când tușeam. Și ne mai lega de coada unei mături alviță, pe o sfoară. Parcă era o undiță și noi peștișorii. Se plătea cu trei lei mușcătura (și ce mari erauuuu). Reușeam doar să ne mozolim de dulce pe față. Amuzamentul și râsetele și veselia generalizată era la ea acasă.

Și Sărbătorile de iarna erau nemaipomenite. Îl vedeam pe tata punând bradul în uscătorie, un molid. În preajma ajunului îl lua în casă, îl cioplea cu o bardă și îl înțepenea în piciorul de brad. Semeț se înalța în tavan și noi ne învârteam în jurul lui. Și mama participa. Plimbam un glob din mână în mână și dădeam sugestii de agățare. Luminițele și beteala încheiau „îmbrăcarea” bradului. Ce fericire când se aprindeau luminițele chiar pe fețele noastre (e un fel de-a spune, noi eram cu nasul în ele și culmea, ne plăcea). Am fi stat și noi în brad așa drag ne era.

Și câte alte amintiri nu-s. Dar s-a făcut târziu și nu mai am spor. Pe altădată! 🙂

Despre tata mai puteți citi și aici, de mai aveți răbdare și stare, în articolele mai vechi, în Vechituri/ sau în Gelu și îl mai puteți vedea aici în Gelu (poze cu zimți).

Sursa foto și reprezentativă: arhiva personală

Toate articolele publicate pe acest site sunt proprietate intelectuala și este interzisă preluarea integrală a textelor, dar și a fotografiilor.


Conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa totală este interzisă fără acordul meu expres.“Copyright © 2019 – 2020 Ina S. – Toate drepturile rezervate”

Acest site/ (aceste articole) este/ (sunt) protejat(e) de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 200 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol si avizarea mea în mail.

Publicitate

30 de gânduri despre „Tata..

Adăugă-le pe ale tale

    1. Mulțumesc frumos, Suzana! Sunt amintiri, cumva dispersate în timp, dar pe care le regăsesc gandindu-l pe tata. Te ‘mbratisez cu drag! 😘❤️ Weekend plăcut să fie și la tine!!

      Apreciază

  1. Oooh, ce dor de tata mi-ai facut! Din 2010 imi mai este doar in suflet. 😊
    Sa mai spuna cineva ca barbatii doar stau si asteapta sa fie stersi de praf! :))
    In multe puncte am avut senzatia ca scrii despre tata meu. 😊 Si el ne dadea pantofii si ghetele cu crema, „cioplea” bradul de Craciun si il monta, facea clatite – de la el am invatat sa le intorc aruncandu-le in sus – si cartofi prajiti pai… Tata stia sa gateasca, si nu o data a gatit el (da, recunosc „bucatarul”) 😊 stia sa coasa nasturi, tivul la manseta pantalonilor s.a. Pentru ca el ajungea acasa de la serviciu cu doua ore inainte sa ajunga mama, matura, mai spala ceva rufe… Era un harnic. De la el am invatat multe trucuri, multe despre plante si vietati de tot felul, dar si unele tehnici pentru diverse „handmade”.
    No! Ca de obicei, m-ai facut sa-mi amitesc. Tot vreau sa scriu despre, dar mereu ma opresc – inca nu pot sa scriu despre tata altfel decat asa, pe scurt, pentru ca nu ma simt in stare sa ma adancesc in amintiri.
    Am recitit, si revazut cu drag, pozele din celelalte articole.
    Iti doresc sa ai weekend minunat! ❤️ Pupici!

    Apreciat de 2 persoane

    1. Mulțumesc frumos! Ce amintiri de suflet, ai și tu! Și să știi că tatii noștri chiar semănau. Nu cred că era tata cel mai harnic, dar un tată responsabil era. Și n-am epuizat poveștile încă, doar caut in pretext sa le scriu. 😁 Zâmbesc. Weekend liniștit sa ai Diana! Pupicii ❤️

      Apreciat de 1 persoană

  2. Să știi că primul meu gînd, cînd ai revenit acum, a fost „a, da, Ina cu Nela”… Nu cu hai-hui sau altceva, așa mi-ai rămas 🙂
    Tare frumoase amintiri și mare interes m-ai stîrnit pentru florile de salcîm rumenite, deși, din păcate, pe-aici nu știu nici unul pe lângă mine 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  3. Magnifica a fost copilaria
    în vechea tara România.
    Însa tot ce-a fost revine iar,
    daca traim în dragoste si har ! 🙂

    Un tata original, iubitor, adevarat, pentru copii devine rege, împarat.

    O duminica binecuvântata, cu amintirile copilariei minunate, draga Ina !

    Apreciat de 1 persoană

  4. Of, ce tare m-ai emoționat, dragă Ina, cu aceste amintiri superbe. Ce tată minunat ai avut și ce amprentă de neșters a lăsat în sufletul celor două comori pe care le-a crescut și le-a iubit. Ce nu face un tată pentru fetele lui?
    Nu pot opri o lacrimă în colțul ochilor, cu gândul la tatăl meu, de care… îmi e tare dor. Poate și pentru că a plecat fulgerător, când nimeni nu se gândea la ceva rău. Ne rămân amintirile, sculptate în suflet, comori neprețuite. Nu ni le poate lua nimeni. Iar când le împărtășim cu cei dragi, parcă retrăim aievea acele momente fermecate din viața noastră.
    Îți mulțumesc, dragă Ina! Și Dumnezeu să îi odihnească pe toți cei dragi, care au plecat spre zări albastre…

    Apreciat de 1 persoană

  5. Cum știu EI, TAȚII NOȘTRI CEI DRAGI să nu se așeze în suflet definitiv,cu superbele amintiri pe care ni le lasă…
    Am o mulțime de amintiri cu TATA și uneori mă întreb când a avut timp să-mi ofere atâtea….Aveam 9 ani și ceva,aproape 10,când a Plecat,EL avea 41…Mi-a lăsat Amintiri și din ultima zi împreună,27.04.1990.A doua zi,pe 28,am aflat că nu mai era…🕯️🕯️😪😪.Mi-ai răscolit prin suflet cu amintirea ta cu crema de ras… Când avea mai mult timp liber, dimineața sau pe la prânz, funcție de schimb,lucra maistru într-o uzină de armament, mă lua în brațe și mă lăsa să-l”ajut”să se radă…Cred că aș recunoaște mirosul acela de cremă de ras și acum, dacă l-aș mai întâlni.Aveam un sertar la dulap unde țineam chestii gen săpun, șampon,crema de ras,etc.Eu îl botezasem”sertarul parfumat”. Episodul cu luatul în brațe se petrecuse fix cu o zi înainte să Plece definitiv… Îți dai seama cât am putut să plâng după…De dor…

    Apreciat de 1 persoană

    1. Îmi pare nespus de rău că tatăl tău a plecat așa devreme, că tu ai rămas micuța fara dansul. 😟
      Dar ne e dor de ei și eu doar am vrut să transmit asta. Te îmbrățișez cu drag! ❣️

      Apreciază

      1. Ne e Dor de EI,mereu…E ce a rămas după… Eu m-am apucat de scris, POEZIE, pentru că am simțit că aș mai fi avut foarte multe să îi spun și nu mai aveam cum altfel…😪😪
        Și eu te îmbrățișez cu drag !. Ești minunată și scrii la fel.

        Apreciază

      2. Draga mea, n-am blog,am doar fb,mă găsești că”Adina Barbus”-fără diacritice, dacă poți să mă cauți pe fb.Am făcut adresa asta doar pentru că voiam să vorbesc cu Potecuța,și nu puteam fără autentificare.Din păcate fratele meu mai mare nu a considerat necesar să am eu blog,el mi-a făcut doar cont de fb,că a zis că nu sunt eu așa deșteaptă să am ce scrie pe blog.Dacă nu pleca din țară nu aveam nimic,că nu aveam eu ce să caut pe net.Părerea lui.Asa,fiind plecat,a trebuit să vorbim de la distanță și n-aveam cum altfel.Dacă reușești să mă găsești,aș fi curioasă ce părere ai.Are și Potecuța fb,sunt prietenă cu ea,poate dai de mine din pagina ei-Potecuța-Poteci de dor.

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site web construit cu WordPress.com.

SUS ↑

GLOBETROTTER - blog de călătorii

impresii de calatorie și informatii utile din vacantele mele in strainatate

Maria in color splashes.🎨

Pictura este exprimarea mută a poeziei .

Radio 80

talk less, play more

imaginecontinua

Pretextul acestui blog este mica mea colecție de fotografii vechi. În timp s-a transformat în pasiune. O pasiune care ne trimite, pe noi, cei de azi, în lumea de altădată, prin intermediul unor fotografii de epocă.

pardauro blog

un om cu capul pe umeri

Dana Fodor Mateescu

Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

G.Dansul vietii

*Sa scrii cu sufletul tau si sa recitesti cu sufletul celorlalti!... *

De-ale Irinei

Eu, aici, acum, altfel

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Monolog cu un străin

Iubesc, am curaj și mă tem...

La mine în suflet

Gânduri, trairi, opinii...Iubiri

Gălăgie'n Cap

Verzi și uscate

ღ♪ Odăița Mea Virtuală ღ♪

Lipsa de comunicare este mai profundă și mai nocivă decât orice altă lipsă. Prețuiți ceea ce aveți deja! Pornesc într-o nouă zi din viață…fie ca aceasta (și toate celelalte)să fie o zi bună Pentru Tine LUME!

Monalisa

Simte și trăiește!

ATITUDINE SLABĂ

Când uit ce sunt, devin ce aş putea fi.- Lao Tzu

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

%d blogeri au apreciat: