Lisa (2)

Lisa e locul uimitor, unde au trait străbunicii, din partea tatii. Mi-a rămas întipărită în minte. Am mai scris despre ea, aici: Lisa(1).

Luam, dis de dimineață, rata* sau o mașină de ocazie ce-i drept – mai rar și coboram în satul nou al Lisei. Erau două sate. Nou și vechi, ca-n toate cele, nu? Treceam prin fața casei lui tatanasu’, de pe șosea, dar nu ne opream. Direcția noastră era clară, întâi mergeam „la moși”, cum ar fi zis mamaia, „la întoarcere facem vizitele de curtoazie”.

Făceam dreapta pe prima uliță și la următorul colț zăream casa: înaltă, simplă, albă, cu binecunoscutul dud la poarta, ce părea că ne așteaptă și el.

Venea prima gradina, la întâlnire, apoi via și deveam nerăbdători să ajungem la casa. Si mărul dulce cu fructe galbene, tari, puțin rumenite de soare ne aștepta spre ogeac*. Merele găunoase umpleau pământul într-o desfătare deșănțată sub pom și împrejur.

Ajungând la porți privirea cobora din dud fix în cerdac. Trecând de porți se oprea acolo, pe tatamare – ce era senin, făcându-si veacul lâncezind pe un scaun, mare, de lemn, cu o pernă cât roata carului. Era acolo părând adormit, dar simțurile-i erau ascuțite.

Ne ieșea în cale vesel, pipaindu-ne creștetul capului, apoi aplecându-se să ne pupe și să ne ridice-n aer. Fața blândă-i înflorea.

Tudor, in tinerete..

Tatamare, Tudor era orb de ceva vreme.. Se lovise de un stâlp într-o seară. Își pierduse treptat vederea, in doua trei zile, ca și cum ai stinge o lampa cu feștila – s-a stins. Muncise toată viața lui, fusese dogar, muncise la camp, făcuse războiul, crescuse copii ce acum erau la casele lor, era un om falnic, înalt ca bradul. Beteșugul lui nu l-a încovoiat. Se deprinsese cu el. Nu fără oareșce obidă. Se plimba în obor* detașat, fără nici o ezitare, știa locul și cu ochii închiși. Daca îl vedeai ascuțind aracii, cocoșat deasupra unei buturi, niciodată n-ai fii bănuit că-i orb. Avea o siguranță cu care arunca barda ascuțind aracul, uimitoare. Afară din curte însă devenea neputincios, era un copil mare ce trebuia condus si caruia trebuia sa-i descrii prin cuvinte imaginile. Ochii străbunicii Ioana, erau și ochii lui acum.

Tudor, la batranete – primul in poza, la o nunta

Trebuia să-i ajutăm cu câte ceva, dar mai ales sa le aducem pâinea „cea de toate zilele”. Ajutor însemna să le aducem ceva de la moara, ce macinasem pentru ei, sa mergem la cules – la vie, cea de pe vale, sa culegem porumbii, de la global*. Era de cules fructe, de împrejmuit curtea cu placi de ciment, de participat la săpatul fântânii, din bătătură, de stropit, taiat, legat via. Câte nu erau de făcut? Nici treburile mici nu erau de lepădat. Cine să pună la spălat presurile, de gătit pentru oamenii ce erau la munci, cine să urce în pod, sa mute butoaiele în tindă, sa deretice prin velințele*, macatele grele?? În fine, treburi ca la orice casă, nimic spectaculos..

În stânga curții, pe colt era bucuria Ioanei, grădinița. Primăvara era o mica oaza de culoare. Erau lalelele bătute roșii si un pic șatirate pe margini cu galben, într-o mare revărsare. Eu nu le-am mai întâlnit altundeva. Sunt unice pentru mine! Și liliacul alb, batut și parfumat. Aproape ni-l dădea la spinare, la plecare. Primeam un întreg pomișor, si era mic și nu prea zdravăn, caci patea asta-n fiecare an.

Ioana, in tinerete cu mamaia si tata mic

Ioana, mămărica, era o femeie bună, blândă și harnică. Ajunsese la Tudor, la câțiva ani de când murise Petra (prima lui soție) si acesta rămăsese singur cu trei copii. Ea nu făcea copii si de aceea fusese ”aleasa”. Pe lângă ai lui Ponescu (înalți si mătăhăloși), ea era o miniatură delicată. Scundă și slabă, calmă și blondă. Eu o știam numai cu părul nins de ani și prins într-o coadă ce se făcea coc la spate, sub bariș*, cum ar spune ea.. Ne iubea necondiționat, nu-și mai încăpea în piele de drag când ne vedea. Se învârtea ca un titirez, încercând să ne ajute, să ne ncurce.. Era un zâmbet toată. Își caută rezerva de bomboane din borcanul de la vatra și primeam una, oferită din tot sufletul. Cu palma în care se afla bomboana și cu ochii aceia albaștri_cenusii lăcrimând, de bucuria revederii noastre..

proba
Mamarea, cu noi toate femeile familiei, in jur, la un balci

Ușa intrării în casa, din balcon, era imensă, din doua canate*, cu geamlâcuri deasupra lor, ca o etajera, ascunsă bine privirilor curioase.

Din balcon – din cerdac te trezeai în sală. Sala era o cameră imensă cu masa mare, de stejar, de zece persoane, ce trona in mijloc. Aceasta ținea loc de bucatarie, dar si camera de zi, unde se punea tara la cale. O cameră așa mare n-am mai regăsit în nici o alta casa ce-o știam atunci. Într-un colț sala avea vatra – cuptorul de pământ, și coșul imens cu corlata* lui. Erau tigăi, tingiri de alama și câteva ceauane de fonta, țigănești, probabil luate din bâlciurile trecute, câteva ibrice, dar și pirostrii, de câteva mărimi, toate atârnate în cuiele aflate-n piatra coșului. Corlata era depozitara chibritelor, ce trebuiau ferite de copii, căpisterea* sau covata* de frământat pâine, cu ceva faina in ea, câteva borcane cu niște bomboane cu lapte – comoara, dar și altele goale ce erau folosite ad-hoc pe post de vază. Și lămpile cu gaz lampant, erau ferite de noi si tot acolo le țineau. Le stiti?? Aveau o sticla, alungită, ca un trup de femeie, si o oglinjoară, mică, rotundă, tocmai potrivită mocutelor noastre.. Și câte alte nimicuri nu găseai aici, de ajungeai..

În stânga ușii din balcon, în sală trona, mare, cât sa te împiedici in ea, lada de zestre a Ioanei, acum plină cu porumb, grâu și mai ales mălai și făină. Si era si câte un șoricel curajos, ce iesea și măsura sala în viteza, speriat, când cineva lua făină, de frământat gogosi sau vreo pâine roata_de_soare. Deasupra ei, era gura podului și arar când se punea scara, sa dea jos vreo damigeana sau struguri uscați sau vreo pălărie de floarea soarelui, eu îmi frângeam gâtul privind, asa sus era.

În dreapta cum intrai în sală, era raftul cu vedrele de apa, de alama, langa cobilița lor. Erau pline cu apa ceea vie, proaspăt scoasa din fântână. ”Plimbarea” la apa, pe vale, la fântâna cu cumpănă, mie mi se părea o aventură. Îsi punea pe cobilița vedrele și într-un echilibru uimitor, femeia casei urca sau coboara valea. Asa delicată si asa puternică în acelasi timp.. Întotdeauna mie-mi părea o cruce-n mișcare, vouă nu??

Pe pereți erau și mici rafturi de lemn, chiar un mic bufet de vase. Totul era foarte simplu și practic. Câteva străchini, căni, ceșcuțe de pamant și câteva linguri și tocătoare de lemn.

Pe jos era pământ, nu erau dușumele de lemn, decât in cele două camere ce mărgineau sala, una în stânga, alta în dreapta. Una era a mosilor, alta a lui Vicuta, baiatul cel mic, ce-ar fi trebuit să aibă grijă de moși, sa moștenească casa așa cum se cădea. Dar s-a stins înaintea lor, o altă poveste, lasandu-i cu sufletul pulbere. Mamarea, si ea s-a dus, la juma’ de an după băiat, să-i țină de urât cred, în lumea aia rece. Dar va urma..

La fiecare burlan era un butoi de tablă si strângeau apa de ploaie. ”Cu săpun de casă, lesie, era cel mai bun perlan”, cred că știți.. Noi, mici, eram atrase ca un magnet de ele. De câte ori n-am plecat ude de la Lisa si bodoganite din cauza butoiașelor cu apă de ploaie!

Dacă te duceai în obor, lăsând casa în stânga, dadeai fix în ogeac – în cosare. Acolo erau fostele unelte ale lui Tudor, erau butoaiele de vin, alte acareturi.

Pana-n ogeac, te mușcau de ochi cireșele rosii, pietroase, de era primavara. Mari, tari si dulci, numai bune de strâns în cușma lui Tudor si apoi de spalat în vadra de dupa ușa și dat la copii doritori. Ne puneam si cercei_cirese..

În curtea păsărilor, trona porumbarul, casuta-n varf de băț. Doar Mirea de la Cluj, baiatul lui Vica, alt nepot, mai mare si mai ales mai înalt se încumeta să se urce acolo. Noi nici cu mintea nu ajungeam – eram prea mici. El si tatamare trebăluiau pe acolo.

Închid ochii și mă trezesc admonestată, mai mult mângâiată de graiul dulce: ”stai mereu*”, „du-te fuguța în ogeac și adu-mi acele că le-am uitat”, ”unde ai pus cheaptanu’ ca pe laviță* nu-i? ”..

Asta-i Lisa pentru mine, un amalgam de cirese pietroase, liliac, struguri, lalele batute, bomboane din borcan, apa de ploaie, porumbei și foarte multa iubire.

*ogeac – dependinta de-a casei;

* rata – autobuz cu program și traseu fix ce lega pe vremea aceea localitățile limitrofe;

* obor – curte;

*global – parcelă de pamant primita ca lot de folosință, pentru munci agricole, de la stat, dupa ce fusese luat pamantul taranilor;

* canate – părți ale ușii;

* corlata – în partea de sus a unui cuptor, un fel de etajera, polița- opusă pereților.

* căpisterea – covata – copaie (albiuță) de lemn, folosită la frământatul pâinii;

*bariș – batic; *velință – cuvertură de pat;

* mereu- încet, ușor; *cheaptanul -pieptanul;

* lavita- lada;

Sursa foto si foto reprezentativa: arhiva personala

Toate articolele publicate pe acest site sunt proprietate intelectuala și este interzisă preluarea integrală sau parțială a textelor, dar si a fotografiilor.

Conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa parțială sau totală este interzisă fără acordul meu expres.
 “Copyright © 2019 – 2020 Ina S. – Toate drepturile rezervate

25 de gânduri despre „Lisa (2)

Adăugă-le pe ale tale

  1. Ce amintiri frumoase ai draga mea Ina!
    Eu nu ma prea pot lauda cu asa ceva … sunt putine amintirile cu familia bunicilor din partea mamei, iar familia din partea tatalui este aproape necunoscuta pentru mine!
    Iti multumesc pentru delectare!
    O saptamana minunata îti doresc!
    Muah! 😊 Pupicios! 😘😘😘

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc frumos, de gânduri și randuri! Acum gandindu-ma la ei, iar mi se pare că mai sunt destule de spus.
      O săptămână buna sa ai și tu!! ♥️ Pupicii

      Apreciază

  2. Eu știu de rată (a mea era la 5 dimineața, că trebuia să ajungă la 7 în Bîrlad, să prindă oamenii trenul…) și de sală…
    Iar pe tine și Nela parcă vă cunosc deja, mă mir că nu ne-am întîlnit încă pe vreo uliță 🙂 ❤

    Apreciat de 1 persoană

      1. Mai sa fie! Șosea fara bănci mai rar. Acolo și oprea rata. Era în copac culcat înălțat pe doi butuci. Ce amintiri! Și cana de pe fantani. Și atunci nu se speriau oamenii de nici un virus.

        Apreciat de 1 persoană

      1. Da, am citit.comentariul tau de la mine si ma gandeam acum, ce m-as fi facut fara bunici… As fi mai sarac sufleteste, mai superficial si fara bunicii si strabunicii copiilor mei, as fi fost mult mai ocupata cand erau mici. Asa e, sunt daruri si sunt norocoasa ca i-am avut.

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la ina02s Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

WordPress.com.

SUS ↑

a sophisticated woman

vise de cristal

D'ale lui mutulică

Sunt cumulul intamplarilor traite, simtite sau auzite, aflate... Voi?

De-ale vieții cu Irina

Gânduri în cuvinte

Cugiria

Sunt cumulul intamplarilor traite, simtite sau auzite, aflate... Voi?

cocinaitaly

comida italiana

Istoria cu Mari

"Ma misc intre Dumnezeu si neamul meu" - Petre Tutea

Copper Attitude

Sunt cumulul intamplarilor traite, simtite sau auzite, aflate... Voi?

Les Jumelles

Le blog des Jumelles - Passionnées par la communication, le marketing et le tourisme, nous sommes ravies de vous partager ici notre quotidien (Lifestyle). Nous vous souhaitons une bonne visite ! :)

APort

"Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Caragiale

Adrian Petrisor

p h o t o g r a p h y

Dungha

Sunt cumulul intamplarilor traite, simtite sau auzite, aflate... Voi?

Lluís Bussé

Barcelona's Multiverse | Art | Culture | Science

DOSAR CU SINE

Povestiri cu final neterminat

Mulțumesc

Cel ce mulțumește e liber

simply bucharest: a league of gentlemen

despre ce se maninca in Bucuresti - si cu ce se maninca Bucurestiul

Creează-ți site-ul web la WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: