Liceul din Poeților (2)

Pâș, pâș, am aruncat un ochi în lumea aceea nouă, cum se uită un copil, dupa o ușă: jumătate ascuns după ea, jumătate dorind să vadă, să nteleaga, să se joace, să atingă… 

Căminul era un examen nou, de adaptabilitate, de suportabilitate, maturizare…  Acesta era complet diferit de camera mea sau de spațiul meu de acas’. Era megaloman, ca spațiu, o puzderie de mici suflețele, ca și mine îl populau, avea un aer de școală – spital – cazarmă, mult formal în jur, mai nimic personalizat, nimic din căldura unui cămin casnic. Mă întreb retoric, dacă nu ne voiau la nivel de uniforme. Aici erau reguli, erau colegi mai mici sau mai mari, erau ore de masă sau ore de șmotru… Îmi părea un geam îngust cu vedere spre o altă lume. Întotdeauna era cineva în spatele tău, nu exista nici umbră de spatiu personal. Poate doar pătura trasă-n cap îți putea creea iluzia unei mici intimități. 

Amintirile acelei perioade curg ca un pârâu cu apă limpede, susurând și trăgându-se una pe alta afară.

ZaNfica (o colega de cămin și de școală, cu care am legat o prietenie, chiar) și caietul de geografie sunt amintiri pregnante. ZaNfica stăruie în amintiri cu discoteca ei, de duminică, de la țara ei – a bunicului ei, undeva prin Prahova. Cu zilele de luni, când se întorcea, în pripă, direct în banca de școală și fredona încă cântecele englezești auzite la discoteca de sat, ce de-abia le mai întâlneai altundeva, ici colo. Televiziunea de stat era „moartă”, numai două ore de program și maxim un serial capitalist pe săptămână: ”Dallas”, cu avidul și răul JR, altfel era muzică numai ostășească, patriotică sau lingușitoare. Și așa venea ZaNfica ca o boare proaspătă cu ”say I love you / but I lied” sau cine știe ce alte versuri… 

Caietul de geografie era ”piatra de încercare” a liceului. Era de o mie de file, îl aveai în toți anii de liceu și avea reguli stricte de scriere, schematizare a lectiilor, era cu săgeți și enumerări colorate, în funcție de importanță. Dacă ți se întâmpla să-ți dispară caietul în camin (și s-a întâmplat) erai distrus. Trebuia să refaci un caiet întreg. O nota la geografie era pe caiet. Una în lucrare și aia era. O profesoară dură și hotărâtă să ne pedepsească, și doar pentru că, la ușa laboratorului, în pauză, ne mai împingeam, râdeam sau stăteam răzleți și nu în rând și în ordinea alfabetică, cum intram acolo.

Pedagoga, doamna Mărgeanu și borcanele noastre de la ghena, urmatoarea amintire ce stă cuminte la rând. Descoperisem noi, ca niște fete istețe ce eram, că se aruncau la ghena destule de borcane murdare (ale pachetelor de acas’ cu gemurile sau zacustile mamelor noastre). Nu erau aruncate, erau puse lângă topogan. Noi le luam, le spălam fain frumos, adunam două trei plase de cârpă și țuști cu ele la Asiana, complexul din apropiere. Tristețea mare era că luam o grămadă de alimente: salamuri, brânzeturi, biscuiți, gemuri, murături, muștar, dar nu aveam și bani de pâine, căci era un raion cu o caserie separată. Mâncam fără pâine, na! Sau poate cu câte un rest de pâine de la cantină, deși nici pe acela nu aveam voie să-l aducem în cămin, dar se mai rătăcea în câte un buzunar de sarafan. Perioada liceului îmi sugerează veșnica înfometare. Aș fi mâncat și lemne uscate, deși eram o aschimodie.

Asiana, dragostea mea, însemna și cofetaria, cu cele mai bune choise a la crème sau amandine mâncate. Aici ne dădeam ultimi bănuți primiți de acasă. Ne îndulceam și ce fericire.. Era în față, cofetaria, lângă o tutungerie ce mirosea foarte bine. Tutungeria o regăsesc destul de greu în amintiri. Acolo, la cofetarie ne hlizeam și la băieți, acolo noi ne domnișoream. Nu știu a descrie cuvântul. Deveneam, puțin, copile mai mari: comandam în funcție de preferințe, primeam, plăteam. Ocupam o masă, chicoteam, priveam pe sub gene în jur, chestii complet nevinovate. 

Cantina era, iar un element central al vieții noastre de căminiști. Cartela de masă era printre primele lucruri reținute la început de liceu, alături de vizita medicală. Nu te cazai până nu plateai cartela de masă, care la vremea aceea avea un preț substanțial – o mie cinci sute lei – era cam un salariu mic. Se știau orele de masă, trebuia să facem coada la cantină, unde puteai  radiografia persoanele din jur, având timp de ars. Vedeam cu o curiozitate de nestăpânit: ordine, tupeu, fețe noi, bucătărese ce nu îndestulau (la fel) farfuriile, șiruri de mese, ocupate sau nu. Meniurile noastre preferate erau pârjoalele moldovenesti cu piure, ciorba de fasole și crema de zahăr ars. Era perioada în care ne doream multă pâinee. Deși era raționalizată, pe cartelă, iar la cantină o pâine se taia în șapte, noi ne doream codrul acela de subzistență..  Cantina nu era atractivă doar prin utilitatea ei primară, uneori se organizau acolo și discoteci, ale întregului liceu. Era un eveniment. Brusc aveam revelația faptului că sunt o mică femeie. Din când în când mă bântuia aceasta bănuială.  

În generală, am trăit experiența primelor tocuri – ale unor cisme, destul de comuniste, negre cu o blană crem și puțin ciocate, dar și o căciulă neagră de blana de iepure, primită de la unchiul I. – ce fusese înRusia (o primisem cado’ cu niște vederi de la Ermitaj. Greu să mă hotarasc ce-mi place mai mult din ce primisem). Ele mă îndreptaseră spre ideea de mică femeie, cu cochetarii pe măsură. Dar acum creșteam, da? 

În liceu, discotecile mă răvășeau nițel. Altfel, eram un animăluț ce socializa, dar își pastra sălbăticia. Niciodată nu m-am simțit singură sau nesigură, cu mine. Dar discoteca însemna o lume nițel agitată, cu alte preocupări, nu învățătura. Totusi învățam în schimb și nu din cărți, să mă machiez de la Luza sau Viana. Învățam să pun preț pe calitate și nu altfel. Învățam, trăind în cămin, că poți împrumuta și oferi. Învățam, la vârsta aceea, că poți ORICE. 

.

.

Am mai scris, pe tema: Liceul din Poetilor (1).

Sursa foto: Pexels.com

Toate articolele publicate pe acest site sunt proprietate intelectuală și este interzisă preluarea integrală a textelor, dar și a fotografiilor.

Conținutul încărcat pe acest site este original, iar reproducerea sa totală este interzisă fără acordul meu expres. “Copyright © 2019 – 2021 Ina S. – Toate drepturile rezervate”

Acest site/ (aceste articole) este/ (sunt) protejat(e) de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 200 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol și avizarea mea în mail.